Rupturi Uretrale

Aproximativ 10% dintre fracturile de bazin produse în urma unor accidente, sunt însoţite de ruperea porţiunii membranoase a uretrei, porţiune strâns aderentă de planurile musculo-aponevrotice care separă spatiul pelvic de exterior. Diagnosticul clinic în astfel de situaţii se suspicionează pe baza imposibilitaţii pacientului de a urina şi este cert în cazul prezenţei sângelui la nivelul meatului uretral. Confirmarea imagistica este făcută de uretrografia retrogradă care trebuie să preceadă orice metodă de explorare uretrală ulterioară, aceasta investigaţie stabilind totodată caracterul incomplet sau complet al rupturii. Atitudinea imediata în cazul rupturii uretrei membranoase este controversată şi diferă în funcţie de experienţa şi dotarea serviciului de traumatologie în care este primit pacientul. În general există două atitudini:

• Prima este cea mai prudentă şi constă în drenajul suprapubian al urinii din vezica urinară printr-o sonda (cistostomie percutanata) fără a se tenta trecerea unei sonde prin uretră. Sonda de cistostomie se menţine minimum 3 luni.
• Cea de a doua atitudine constă în trecerea unei sonde prin uretră în vezica urinară urmând ca vindecarea leziunii uretrale să fie modelată de sonda. Trecerea sondei se poate face “orb“ sau pe un ghid trecut prin capetele uretrale sub control endoscopic.

În cazul in care există concomitent ruptura vezicii urinare sau leziuni ale altor organe, situaţii care impun deschiderea cavitatii abdominale, trecerea sondei în vezica urinara prin cele doua capete uretrale se poate face la vedere. Nu întotdeauna tentativele de trecere a sondei în vezică sunt soldate cu succes. Evoluţia ulterioară rupturii porţiunii membranoase a uretrei poate fi grevată de doua probleme majore:

• dezvoltarea unui calus fibros obliterant la nivelul rupturii
• aparitia impotentei, datorata ruperii celor doi nervi cavernosi responsabili pentru potenţă , situaţi de o parte si de alta a porţiunii membranoase a uretrei. Referitor la aceste aspecte cele doua atitudini terapeutice imediate au un impact diferit.

Abţinerea de la orice interventie la nivelul rupturii uretrale ar reduce riscul lezării nervilor cavernoşi şi deci a impotenţei, dacă aceştia nu au fost lezaţi deja în timpul traumatismului. În schimb ar permite dezvoltarea ulterioară a unui calus fibros voluminos obliterant între capetele uretrale distanţate şi eventual decalate, calus dificil de excizat. Trecerea unei sonde prin uretră in vezică, aliniază şi apropie capetele uretrale cu şanse de vindecare sau dezvoltarea unei stricturi scurte relativ uşor de rezolvat. În schimb riscul de lezare a nervilor cavernoşi si implicit al impotenţei este mult crescut. Rezolvarea ulterioara a stricturii uretrale sau a blocului fibros obliterant se poate face endoscopic, cu şanse mici de vindecare pe termen lung sau cu ajutorul uretroplastiilor prin care şansele de vindecare se situează in jur de 92%.